Cum ne poate fi de folos tehnologia in rezolvarea agriculturii romanesti?


Retrospectiva 2020: Agricultura Romaniei zdruncinata de pandemie si seceta!

Agricultura românească a fost zdruncinată în 2020 de două evenimente majore: pandemia de coronavirus şi seceta extremă, care a fost una dintre cele mai grave din ultimii 50 de ani, după cum spun nu numai agricultorii ci şi autorităţile, cu impact direct şi semnificativ în PIB-ul României. Cu toate că s-au depus eforturi financiare pentru a diminua pagubele, au rămas încă sectoare neprotejate. Așa că putem afirma ca agricultura românească are nevoie de o schimbare. Această schimbare poate fi oferită de tehnologie.

Agricultura transformată de tehnologie în agricultură inteligentă

La nivel mondial, agricultura a avansat semnificativ. Prin utilizarea tehnologiei, agricultura poate ajunge la o eficiență pe care părinții sau bunicii noștri nu au fi văzut-o niciodată ca fiind posibilă.

Tehnologia avansează într-un ritm amețitor, iar acum nu mai vorbim doar despre soluții software și hardware, ci mai ales despre tehnologia capabilă să interpreteze toate datele colectate (ex: date introduse în sistemul de gestiune, date transmise de stații meteo, diferiți senzori sau drone). Pe lângă acestea, sunt de asemenea și cunoștințele transmise de generațiile anterioare, informații care pot fi unice pentru fiecare fermă în parte și care țin de geologia și microclimatul zonei respective. Toate acestea, puse cap la cap și interpretate în mod corespunzător, pot sta la baza unei “rețete” de a face agricultură în mod eficient, de a folosi resursele în mod optim pentru un maxim de rezultate.

Datele strânse sunt folosite pentru a face prognoze și pentru a “prezice viitorul”. La fel ca în cazul previziunilor meteorologice, fermierul poate lua decizii pentru reducerea riscurilor - ce tratamente sunt necesare și care este momentul oportun pentru aplicarea acestora sau când trebuie să recolteze pentru cel mai bun randament al culturilor.

Tehnologie de top pentru agricultura românească

Datorită consumatorilor care doresc alimente de calitate la prețuri cât mai mici, dar și a factorilor care nu pot fi controlați, cum ar fi condițiile meteo nefavorabile, în general, veniturile fermierilor sunt destul de scăzute. Lanțul de aprovizionare devine și el din ce în ce mai larg pe măsură ce rețeaua de distribuție ajunge mai departe pe glob, cererea tot mai mare făcându-i pe agricultori să producă mai mult pentru mai puțin.

Agricultorii vor trebui să găsească mijloacele necesare pentru a finanța astfel de tehnologii de vârf și pentru a minimiza costurile de operare, menținând în același timp marje eficiente pentru a fi competitive.

Cum pot beneficia agricultorii români de tehnologia de top?

Fie prin finanțare proprie, fie prin utilizarea finanțărilor asigurate prin programele naționale de sprijin al agricultorilor sau a celor asigurate de către Uniunea Europeană, care acoperă atât restructurarea și reconversia plantațiilor, promovare, asigurarea recoltei, dar și diverse investiții în care sunt cuprinse și soluțiile informatice pentru agricultură.